Program incarcat de evenimente la sfarsitul lunii mai in Cluj! Startul se va da la
Zilele Clujului, cand municipiul va fi in sarbatoare timp de o saptamana, in perioada
27 mai-3 iunie.
Identitatea vizuala a zilelor municipiului este creata cost-free de
Bogdan Branzas, care ne povesteste mai multe despre conceptul creativ al identitatii vizuale a evenimentului.
MADE: Care sunt elementele campaniei “Zi-le de Cluj” de care v-ati ocupat?
Bogdan Branzas: Logo si directia conceptuala grafica.
MADE: Care a fost briefu-ul/ obiectivele de la care ati pornit pentru crearea logo-uluil?
Bogdan Branzas: Brieful a fost unul verbal, urmare a discutiilor purtate cu reprezentantii Primariei.
Obiectivele impuse de noi au fost:
- Crearea unui simbol vizual care sa fie bazat pe un element sau elemente din stema oficiala a orasului, in speta coroana de deasupra scutului, dorind in acest fel sa realizam in mintea cetatenilor orasului o
sinergie vizuala usor de inteles intre simbolurile oficiale si eveniment.
- Reprezentarea
componentei multietnice si multiculturale a orasului, prin diversitatea culorilor utilizate, prin reinterpretarea coroanei in siluete de oameni, cetatenii orasului
-
Ancorarea in prezent, in actualitate: prin utilizarea si interpretarea simbolica a coroanei din stema oficiala actuala (desenata medieval in original), prin
limbajul grafic liber si modern utilizat la desenul logo-ului
-
Sustinerea geografica: orasul este amplasat pe dealuri, de aici liniile curbate prezente in logo si amplasarea pe aceleasi curbe a scriiturii numelui evenimentului si a sloganului
MADE: De ce “Zi-le de Cluj”?
Bogdan Branzas: Nu ne apartine, sloganul provine din Primarie dar ni s-a parut o idee foarte buna pentru ca este un joc de cuvinte care totodata este si un indemn adresat cetatenilor Clujului la a vorbi despre orasul lor, de a se mandri cu el.
MADE: Ce ne puteti spune despre logo, de cromatica si de fonturile folosite?
Bogdan Branzas: Diversitatea culorilor utilizate inglobeaza componenta multiculturala a orasului, iar limbajul grafic liber si modern sugereaza ancorarea in prezent.
MADE: De ce s-a ales abordarea ardeleneasca si implicarea tinerilor in concept?
Bogdan Branzas: Deoarece suntem capitata Ardealului, suntem un mare centru universitar, totodata pentru ca s-a dorit demonstrarea tineretii orasului, pentru ca participantii la eveniment vor fi in marea lor majoritate tineri.
MADE: A fost realizat un studiu de piata pentru fundamentarea campaniei si implicit a logoului?
Bogdan Branzas: Nu. Timpul a fost prea scurt iar bugetele cred ca nu permiteau acest studiu.
MADE: Stim ca munca pe care ati depus-o nu a fost remunerata. Ce v-a determinat sa va implicati in acest proiect?
Bogdan Branzas: Sunt cetatean al orasului, aici m-am nascut si aici am ales sa traiesc. Am considerat ca pot face ceva pentru Cluj impreuna cu colegii mei. De asemenea, am participat tot neremunerat la toate discutiile din cadrul Primariei si la grupul de lucru care a discutat brandul orasului, din aceleasi motive.
MADE: Multumim!