PR-ul - o arma decisiva in sectorul actual de constructii
Am incercat sa aflam de la
Andreea Sut –
Marketing Manager IBC Focus cum se comunica in sectorul constructiilor pe timp de recesiune.
Andreea Sut - are 7 ani de experienta in marketing si comunicare in care a avut sansa sa inteleaga dinamica a cator mai multe industrii in echipa unor lideri de piata ( IT&telecom, retail, consultanta ). S-a specializat in comunicarea de afaceri in cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative ca sa aprofundeze rolul PR-ului in cadrul unei excelente strategii de marketing.
MADE: In opinia ta exista diferente majore intre specialistii de PR din domeniul constructiilor si celelalte industrii (FMCG, farmaceutic, etc.)?
Andreea Sut: Un specialist de PR e responsabil cu transmiterea corecta a mesajului companiei catre publicul tinta. Acesta poate sa fie segmentat in functie de multe criterii, dar in esenta tehnicile de comunicare raman aceleasi, doar mesajul este modelat.
Astfel ca eu il vad pe acest comunicator in acelasi fel indiferent de industria in care profeseaza:
curios si pasionat de profesia lui, un abil comunicator ce detine rabdare, fluenta si simtul umorului, capabil in orice moment sa modeleze mesajul in functie de publicul tinta si de misiunea companiei.
MADE: Piata de constructii trece printr-o etapa de reinventare, atat in ceea ce priveste partea economica, dar si din punctul de vedere al organizarii interne. Cum integram strategia de PR in aceasta perioada? De ce ar trebui sa tinem cont pentru a avea cele mai bune practici in PR-ul constructor?
Andreea Sut Orice strategie si mai ales cea de PR, trebuie adaptata la obiectivele companiei caci pe langa cel evident de-a obtine profit, mai exista altele la fel de importante precum: incurajarea excelentei in afaceri, atingerea si intretinerea unei bune reputatii pe piata. Mai ales acum, pe timp de criza, rolul PR-ului este esential pentru atingerea acestor obiective. Mai mult, in spatiul comunicational romanesc, informatiile legate de acest sector sunt preponderent cu tenta negativa. Prima intrebare pe care o primesc atunci cand amintesc intr-o discutie de sectorul constructiilor este “oare se mai construieste in acest moment ?” Da. Si am si informatiile care sa dovedeasca acest lucru. “Sunt sigura ca ultima fraza m-a ajutat sa-i conving pe colaboratorii din presa (i-as numi prieteni pe multi dintre ei) sa ne ofere increderea lor publicand informatiile IBC Focus. Plus discutiile cu acestia sunt ca un parteneriat media in care ne ajutam reciproc sa interpretam cat mai bine tendintele pietei. Aceeasi abordare de parteneriat e utila si fata de companiile din comunitatea noastra urmarind asteptarile lor legate de-a primi cat mai multe informatii atent verificate si analizate obiectiv.
Pe scurt,
e nevoie sa schimbam perspectiva punandu-ne in locul interlocutorului, intelegandu-i atat retincenta fata de un sector permanent expus criticilor, cat si nevoia de-a-si vedea investitia respectata fie ca e vorba de bani sau timp.
MADE: Exista o limita pe care ar trebui sa o pastram atunci cand impartasim resurse, cunostinte si instrumente cu concurentii de pe piata de constructii?
Andreea Sut Un dicton in strategia de razboi spune ca informatia inseamna putere. Eu as extinde putin si as spune ca e controlul puterii. Daca ceea ce impartasesti cu concurenta, e cu scopul declarat si comun pentru a educa piata, atunci inseamna ca-ti asiguri pozitia- cheie ca si formator pe piata. Dar daca in schimb informatiile sunt “scapate”, oferite fara un scop anume, atunci acestea vor duce la subminarea pozitiei de incredere in fata clientilor. Astfel ca limita se defineste la stabilirea obiectivului de atins si mai ales, protejandu-te in fata practicilor neconcurentiale.
Construirea unui brand se bazeaza in mare parte si pe atentia fata de public, dar si pe raspunderea nevoilor clientilor. Asa e. Fata de public, orice brand are nevoie sa-i castige increderea, in primul rand, pentru a incerca serviciile intrand astfel in comunitatea formata de clienti. Se trece la un alt nivel de comunicare prin care clientul iti ofera atat de multe informatii despre nevoile si asteptarile lui incat nu ramane de facut decat sa-l asculti cu mare atentie si sa apreciezi increderea oferita.
MADE: Cum ajuta PR-ul ca un brand din domeniul constructiilor sa castige incredere, mai ales in aceste timpuri de recesiune si cum poate sa se adapteze la nevoile de consum social?
Andreea Sut Domeniul constructiilor va fi intotdeauna in atentia publicului caci majoritatea actiunilor au ca rezultat produse extrem de vizibile: constructia unei locuinte, birou etc. De aici avantajul sau dezavantajul fata de alta industrii, precum cea a telecomunicatiilor, unde diferite realizari tehnice uimitoare, nu vor fi admirate, comentate la fel de usor si la o scara atat de larga precum realizarea primei autostrazi ecologice prevazuta cu statii de incarcare cu energie electrica si biocarburanti produsi din resurse locale, inclusiv din deseuri ( Finlanda )
In ceea ce priveste piata din Romania, pana acum prea putine branduri din constructii, au folosit initiative complexe de PR in cresterea notorietatii, sustinandu-si reputatia pe piata doar pe baza portofoliului cat mai variat de lucrari, enumerate in comunicate de presa sau targuri de profil. Prin aceasta tactica au castigat o mare simpatie in fata consumatorului, mai ales in anii de boom economic in care te ajuta foarte mult doar sa fii pe piata.
In perioada de criza in constructii, dar mai ales de imagine a sectorului de constructii, se impune o reevaluare a produselor din portofoliu, optimizarea transmiterii informatiilor catre publicul tinta unde PR-ul devine o arma importanta in supravietuirea pe o piata acerba, incarcata de zvonuri si incercata de reticenta investitorilor.
MADE: La IBC Focus ati creat un instrument de comunicare pentru cei din industrie. Care sunt avantajele?
Andreea Sut As putea spune ca am creat un instrument de studiere a pietei pentru cei care doresc sa fie pregatiti in aceasta perioada in fata stirilor confuze si uneori contradictorii. Deciziile importante se vor baza intotdeauna pe informatii puternice.
Cel mai important avantaj este cel de-a detine, inaintea concurentei, informatia despre cine,ce, unde construieste in acest moment in Romania verificata direct cu reprezentantii investitiei.
Avantajul competitiv al companiei noastre este detinerea cele mai mari baze de date cu santiere si proiecte din Romania (
raportuldeinvestii.ro)
Pe baza acestor informatii, analizele si studiile sectoriale asigura imaginea de ansamblu de care orice strateg are nevoie in a redacta planul de marketing& vanzari in piata de constructii. Iar cand vine vorba de a oferi constructorilor cele mai interesante vesti despre inovatiile si ciudateniile din acest domeniu, ne distram discutand despre ele pe blogul companiei:
ibcfocus.blogspot.com.
MADE: Acum la sfarsit de an ce recomanzi comunicatorilor din industria constructiilor?
Andreea Sut Sa discearna intre zvon si informatie mai mult ca oricand, caci anul 2011 va oferi multe surprize. Dar mai ales le-as aminti ca fac parte din comunitatea uneia dintre cele mai dinamice si interesante industrii care a oferit inca din antichitate rezultate despre care se vorbeste la superlativ: cele 7 minuni ale lumii. Si dupa cum ne uitam in jurul nostru, inca ne uimeste.
MADE: Multumim si bafta in continuare.