Anul trecut BMW lansa
Visualart Challenge si invita designeri sa creeze o lucrare care sa ilustreze conceptul Joy is BMW.
Sergiu Lazin,
grafic designer AD(D)VERITAS a castigat
locul I. In 20 sept-21 noiembrie se defasoara a doua editie a concursului. Noi am fost curiosi sa vedem cat de greu e concurezi cu designeri din toata tara:
MADE: Cred ca ai fost foarte incantat sa castigi locul I la Visualart - Joy is BMW tinand cont ca ai concurat cu designeri din toata tara. A fost greu?
Sergiu Lazin: A fost al dracului de greu.
MADE: Cum ai aflat de concursul Visualart?
Sergiu Lazin: De pe internet, bata-l saracia.
MADE: De unde ti-a venit ideea?
Sergiu Lazin: Dintr-o dorinta arzatoare de a castiga niste nenorociti de bani.
MADE: Povesteste-ne putin despre lucrare.
Sergiu Lazin: E motorul unui BMW al naibii de rapid compus din instrumentele muzicale ale unei orchestre simfonice.
MADE: Ai mai participat la alte concursuri pana acum?
Sergiu Lazin: Da, dar n-am mai castigat nimic, mama lor de criterii de jurizare…
MADE: Vrei sa participi la editia de anul acesta Visualart Challenge?
Sergiu Lazin: Nu stiu cum dracu sa strecor o injuratura nevinovata in acest raspuns…Poate.
MADE: Cum ti se pare tema - viteza? E mai usor sau mai greu fata de conceptul de anul trecut?
Sergiu Lazin: E o tema foarte generala, cu un spectru extrem de larg de posibilitati de interpretare, ce favorizeaza incontestabil imaginea animata in detrimentul celei statice si deschide larg usa pentru toti quanto-fizicienii autoproclamati sa se contrazica in ceea ce este sau nu posibil in miscarea universal a materiei. Deci da, e al naibii de grea anul asta…
MADE: Stim ca ai facut facultatea la Timisoara. Cum de te-ai mutat la Cluj? De ce nu ai plecat la Bucuresti?
Sergiu Lazin: M-a chinuit talentul in directia asta.
MADE: Ce planuri ai de viitor?
Sergiu Lazin: Sa mor io daca stiu.
MADE: Bafta in continuare.