Burcash la Empower Live!
Cine zice ca nu se poate vorbi in mod pozitiv despre bani? Cu siguranta saracii.
Daca ai fi fost si tu la acest
workshop despre gestionarea banilor, ai fi aflat ca
cei ce gandesc negativ despre bani, tot saraci vor ramane. Ban la ban trage, stii, nu?
Diferenta dintre saraci si bogati o fac impozitele.
Legile sunt facute de bogati pentru bogati. Asta este, stim ca lumea nu e corecta, dar o putem schimba oricand in favoarea noastra.
Saracia se poate evita. Primul pas este sa recunosti ca nu stii tot si ca vecinul tau, la fel de sarac ca si tine, nu stie mai multe. Timp de o ora si jumatate, 22 de oameni, am fost convinsi ca asa este. Am aflat impreuna ce inseamna pentru fiecare banii, ce proverbe ne-au marcat si care este relatia noastra cu banii.
Exista o nevoia acuta de
educatie financiara, mai ales in tara noastra. (pentru ca la cei de dincolo se face asta din scolile generale). Iar educatia facuta de banci e de fapt partizana, caci tu, ar fi bine sa te transformi si sa ramai clientul lor, dependent de serviciile lor.
Ce stim noi, ca si popor roman despre bani, se trage din copilarie. Tot ce am auzit, vazut si trait despre bani ne face ceea ce suntem in interactiunea cu banii. Avem un model propriu financiar determinat de ganduri, sentimente si actiuni si manat in speta de frica, de care trebuie sa scapam.
Marea greseala a romanului este exact
rolul pe care il adopta, cel de speculant si nu cel de investitor care l-ar imbogati.
Trebuie sa ne inconjuram de active, sa micsoram nivelul pasivelor, sa avem un plan bine pus la punct, atat pentru obiective cat si pentru urmarirea cheltuielilor. Te-ai gandit vreodata la cate zeci de mii de euro se ridica cheltuielile tale pe masina ta in 5 ani de zile? Daca vei pune totul pe hartie, vei vedea cifre care te vor soca.
Partea buna e ca, odata ce am constientizat ca stim prea putine despre bani si ca exista principii ale bogatiei,
ne putem educa, putem fi educati.
Pentru asta sunt carti (recomandare
Robert Kiyosaki), seminarii, chiar si coaching financiar.
Eusebiu Burcash este unul dintre acesti coachi financiari, care si-a propus
"sa invete romanii sa-si gestioneze eficient banii si sa se vanda profesionist". Singurul slogan in materie de bani: descurca-te singur! nu ar mai trebui sa fie valabil.
Intrebarea ramane mereu aceeasi,
de ce sunt oamenii dezinteresati de propriul interes? De ce nu cauta informatii, de ce nu participa la evenimente?
Vestea buna e ca Empower Live! se va desfasura lunar si in Cluj din septembrie, cu ajutorul
Deliei Muresan si cu sprijinul British Council. Deschide ochii si ciuleste urechiile pentru a afla despre eveniment si pentru a prinde loc.
MADE,
schimbarepozitiva.ro si
empower.ro te vor tine la curent, inclusiv pe retelele sociale.
Poze: Delia Muresan