A intocmi o baza de date e, de regula, munca de secretariat. Intotdeauna exista cite un junior proaspat intrat intr-o firma care, indiferent de departamentul in care e, primeste ca prima si magistrala sarcina "reactualizarea bazei de date". Sa nu ma intelegeti gresit, nu desconsider deloc importanta excell-ului care va rezulta la final, pina la urma sunt afaceri serioase in care o baza de date mestesugit intocmita (chiar si in word) te diferentiaza de concurenta. Dar nu vreau sa fac teoria bazelor de date in general, fiecare are sau va avea un sef care sa ii tina acest discurs.
Vreau sa insa sa va lansez o provocare. Incercati ca pentru 3 luni sa tineti actualizata permanent o baza de date cu presa locala sau, daca va simtiti in forma, chiar cu presa nationala. O sa constatati ca ati descoperit brusc o meserie in sine. Iar la final va veti enerva si veti spera ca totusi se vor face angajari in firma si va prelua un junior aceasta sarcina.
Si nu e vorba de aceasta perioada tulbure in care multe suporturi media se inchid iar, firesc, oamenii isi schimba locurile de munca. A fost asa dintotdeauna. Fluctuatia de personal in presa e ametitoare cred ca chiar din momentul in care au existat mai mult de doua ziare pe piata. Ca sa nu para ca atac pe cineva, dau exemplu personal. In 8 ani de media am schimbat cel putin tot atitea locuri de munca, nu mai stau sa le numar acum.
De cind sunt specialist PR, am inceput sa urasc eterna hartuire a ziaristilor cu intrebarea "da’ tu unde mai lucrezi acum?". Cind vine vremea de organizat un eveniment, stiu ca cel putin doua zile imi va lua sa descopar care ziarist s-a mai mutat la alta televiziune si pe ce domenii scrie acum. Pentru ca niciodata nu am primit vreun mail atit de uzual in alte industrii in care vreun reporter sa-si anunte incetarea colaborarii cu o publicatie sau inceputul unui nou job. Totul e un mare mister pe care PR-istul trebuie sa-l rezolve singur.
Veti spune ca un bun PR-ist stie intotdeauna ce misca pe piata de media. Va contrazic si va spun ca un bun PR-ist acopera intotdeauna mai mult de un singur oras sau un singur domeniu, ori asta inseamna zeci de oameni si zeci de mistere de dezlegat.
Asa ca ma folosesc de acest editorial pentru a ruga/implora ziaristii ca atunci cind se duc, sa ne spuna si noua unde se duc. Promitem ca n-o sa tinem secret si o sa-i asaltam in continuare cu comunicate si invitatii.